Odată cu Lumia Icon, Nokia renunţă la cifrele din numele telefoanelor
La această oră, este aproape sigur faptul că cei de la Verizon vor lansa un smartphone ce ar fi trebuit să se cheme Lumia 929, dar care se va numi Lumia Icon.
Cei de la @evleaks din nou au reuşit să publice online nişte imagini şi informaţii text legate de un aparat ce încă nu s-a lansat. În acest caz este vorba de un smartphone ce ar urma să se vândă pe Verizon. Deşi este greu de apreciat dacă se va iniţia un nou trend cu acest aparat, un lucru este aproape sigur, se va numi Lumia Icon. Cel puţin aşa spun zvonurile.
Chiar dacă nu avem o dată de lansare sigură, numărul imaginilor scăpate pe internet pe marginea acestui terminal ne duc cu gândul că nu va mai dura mult până când va ajunge pe piaţă. Data de 16 ianurie 2014 este doar una dintre opţiunile care se vehiculează. La capitolul hardware, Lumia Icon este foarte probabil să fie aproape identic la interior cu Lumia 1520, dar să se ascundă în spatele unui ecran un pic mai rezonabil, de 5 inci cu aceeaşi rezoluţie Full HD precum phabletul companiei. Pe lângă procesorul quad core, ne putem aştepta la o cameră PureView de 20 de megapixeli, o cantitate de memorie internă de 32 de GB şi, desigur, cea mai nouă versiune de Windows Phone.
Dacă ne gândim la faptul că luna ianuarie va debuta odată cu CES-ul, respectivul eveniment s-ar putea dovedi a fi o ocazie unică pentru primele clipuri hands-on cu noul smartphone. Doar timpul ne va demonstra dacă astfel de zvonuri se vor materializa sau nu.